Adelina Toncean și Asociația Blondie: cum arată cea mai grea formă de antreprenoriat din România

Ce este Asociația Blondie, pe scurt

Asociația Blondie este organizația din România care se ocupă de transportul medical de urgență al copiilor cu afecțiuni grave, atunci când tratamentul de care au nevoie nu poate fi făcut în țară. Practic, funcționează ca un serviciu de ambulanță aeriană, deși legal este un ONG. A fost înființată în 2019 de Adelina Toncean și, până în prezent, a organizat peste 340 de zboruri medicale, transportând peste 1.500 de pacienți către spitale din Europa. Anual, asociația gestionează în jur de 3 milioane de euro, dintre care 81% provin de la persoane fizice, nu de la companii sau sponsori mari.

Despre toate astea am vorbit cu Adelina Toncean într-un episod Ideas Chat. Ce urmează este, pe rând, povestea din spatele asociației, cifrele reale ale unei organizații care funcționează sub presiune financiară zilnică, și lecțiile pe care le-a lăsat un băiețel de 13 ani și jumătate care a dat numele întregului proiect.

De la Cristi, la Asociația Blondie

Povestea Asociației Blondie nu începe în 2019, an[ul] înființării ei oficiale. Începe cu mult mai devreme, cu un copil pe nume Cristi, pe care Adelina Toncean l-a adoptat când avea 25 de ani. Cristi avea o malformație cardiacă gravă, pentru care ar fi avut nevoie de operație în primele săptămâni de viață. N-a fost operat la timp, iar Adelina l-a cunoscut deja la 3 ani, într-un spital din Constanța, unde era abandonat.

Cristi a fost supranumit "Blondie", alintul de la care a pornit numele asociației. A fost copilul Adelinei aproape 11 ani, până când a murit în octombrie 2014.

În interviu, Adelina explică simplu de ce a ales exact numele ăsta pentru asociație: nu e un acronim, nu e o formulă de marketing. E alintul unui copil despre care s-a știut mereu, din prima zi, că nu va trăi mult. "Blondie înseamnă alint, a fost alintul unui băiețel despre care s-a știut mereu că nu va trăi", spune ea. Asociația e dedicată exact categoriei de copii cea mai greu de ajutat: cei grav bolnavi și fără nimeni care să lupte pentru ei.

După moartea lui Cristi, Adelina și-a promis că, dacă ei i-a fost dat să trăiască mai departe, se va asigura că alți copii bolnavi vor fi ajutați. Asociația Blondie s-a înființat oficial în iunie 2019, iar din prima lună de activitate realitatea a depășit orice plan inițial: doar programul de voluntariat pentru copiii singuri în spital a strâns peste 13.000 de înscrieri.

Primul zbor, făcut din cei mai puțini bani pe care i-au avut vreodată

Asociația nu a pornit cu gândul să facă transporturi medicale aeriene. Primul plan era o caravană de monitorizare a sarcinilor pentru femeile gravide în risc social din Constanța, un proiect gândit exact ca să reducă numărul copiilor care mor în primul an de viață din cauza sarcinilor complet nemonitorizate. În România, aproximativ jumătate din decesele copiilor sub un an provin din astfel de sarcini.

Proiectul urma să înceapă în forță la începutul lui 2020. A venit pandemia.

În loc să oprească activitatea, momentul a împins-o în altă direcție. Existau copii deja transportați în spitale din afara țării, mulți în Milano, care trebuiau să se întoarcă în România și să stea în carantină. Adelina pregătise deja un spațiu în București exact pentru genul ăsta de situație. Doar că, în martie 2020, nu mai zbura nimic.

Primul zbor medical al asociației a costat 17.500 de euro, bani pe care abia îi mai aveau. Adelina a cerut acordul colegelor înainte să cheltuiască tot ce mai rămăsese: una dintre ele a fost sigură că e o nebunie, alta a spus simplu că, evident, trebuie făcut. S-a decis să se facă zborul, deși nimeni din echipă nu avea experiență în aviație sau în transporturi medicale.

Primul copil planificat pentru repatriere a plecat, până la urmă, cu un zbor normal de repatriere. A rămas un al doilea copil, intubat, care nu putea călători altfel. La câteva minute după decolare, spitalul din București către care se îndrepta a refuzat să-l primească, pentru că venea dintr-o zonă cu risc epidemiologic ridicat și trebuia să stea în carantină, ceva ce nu se putea combina cu nevoia lui de terapie intensivă. Soluția s-a găsit în ultimul moment: a fost preluat de secția de terapie intensivă COVID pediatrică, atunci goală. Copilul a murit o lună mai târziu, de o infecție de spital obișnuită, nelegată de motivul inițial al transportului.

Adelina vorbește deschis despre cât de greu i-a fost să accepte că nu a fost vina ei. A fost nevoie de mai multe zboruri reușite ca să înțeleagă ceva ce repetă des în interviu: nu poate ști niciodată cum vor evolua lucrurile după ce le-a pus în mișcare. Poate doar să facă partea ei cât mai bine.

De ce nu există alternativă la transportul medical aerian

Unul dintre punctele pe care Adelina insistă cel mai mult este normalitatea a ceea ce fac. În orice țară europeană, inclusiv în România, dacă suferi de o boală care nu poate fi tratată local, ai dreptul legal să fii tratat într-o clinică din altă țară din Europa. Costurile tratamentului sunt decontate prin formularul E112 (numit S2 în alte state europene). Transportul, însă, nu intră în decontare.

De multe ori, transportul e mai scump decât tratamentul propriu-zis. Iar un pacient de terapie intensivă, cu tuburi și echipamente vitale atașate, nu poate fi transportat pe un zbor comercial de linie. Exact acolo intervine Asociația Blondie: acoperă golul dintre dreptul legal la tratament și lipsa unui mijloc de a ajunge la el.

Costurile au crescut constant. Primul zbor, în 2020, a costat 17.500 de euro. La începutul războiului din Ucraina, în 2022, prețul unui zbor ajunsese deja la 100.000 de euro. În prezent, un zbor mediu costă între 40.000 și 60.000 de euro, iar asociația a avut săptămâni cu cheltuieli de peste 200.000 de euro, atunci când mai multe zboruri lungi s-au suprapus.

Cum arată, de fapt, o zi de lucru la Asociația Blondie

Poate cea mai importantă parte a discuției e cea despre administrare, pentru că demontează o presupunere comună: că un ONG funcționează altfel decât o companie, cu reguli mai relaxate. Adelina insistă exact pe contrariul.

Toți cei șase oameni din echipă sunt angajați cu carte de muncă, nu voluntari. Asociația plătește taxe la stat, are contracte de sponsorizare, de donație și de mecenat, fiecare cu regim legal diferit, și este supusă controalelor ANAF ca orice firmă. Au existat execuții silite din partea furnizorilor pentru facturi neplătite la timp, exact ca la orice business care întâmpină o problemă de cash-flow. Faptul că activitatea are o cauză nobilă în spate n-a scutit-o niciodată de rigoarea administrativă.

Fiecare membru al echipei are un rol clar definit: cineva se ocupă de contractele de sponsorizare și de relația cu donatorii recurenți, altcineva de partea legată de ANAF și contabilitate, altcineva de documentele medicale și actele necesare fiecărui zbor, iar altcineva de partea de comunicare. E o structură organizată exact ca într-o companie mică, dar care operează sub o presiune pe care puține companii o resimt: fiecare zi începe cu întrebarea cât mai trebuie strâns ca să se plătească zborul din ziua respectivă.

Adelina descrie starea asta ca pe o urgență permanentă, în care important și urgent apar simultan, în fiecare zi. Consecința directă e că lucrurile importante, dar neurgente, adică planificarea pe termen lung, rămân mereu amânate. Exact asta explică de ce asociația a avut nevoie de șase ani ca să se apropie de a putea cumpăra un avion propriu, deși ideea a apărut încă de la al cincilea sau al șaselea zbor.

Datoria de 330.000 de euro și decizia de a continua oricum

La un moment dat, asociația a acumulat datorii de aproximativ 330.000 de euro, în special către operatorii de zbor. Adelina povestește cum, în acea perioadă, niciun zbor nu a fost refuzat, chiar și atunci când nu existau bani pentru el în momentul respectiv. Se accepta zborul, se stabilea ora ambulanței, iar apoi începea căutarea disperată a sumei necesare, telefon după telefon.

Compania aeriană Tarom, cu care asociația a zburat constant în acea perioadă, cunoștea situația financiară reală și a continuat, totuși, să susțină zborurile. Datoria a fost achitată integral pe 28 decembrie 2021.

Despre acest episod, Adelina rezumă totul într-o singură propoziție, care surprinde exact filosofia din spatele asociației: să faci datorii ca să mai trăiască un om e tot despre iubire.

Cine finanțează, de fapt, zborurile

Contrar așteptărilor, cea mai mare parte a banilor nu vine de la companii mari, ci de la oameni obișnuiți. 81% din finanțare provine de la persoane fizice, mulți dintre ei donând sume mici, de 10, 20 sau 50 de lei. Asociația are o comunitate de aproape 92.000 de oameni implicați activ, care se mobilizează rapid când apare un apel urgent pentru fonduri.

Sponsorii corporativi mari preferă, în general, să finanțeze achiziția avionului propriu, nu zborurile curente. Motivul e unul de percepție: din perspectiva unui departament de CSR, un zbor de 40.000 de euro pentru un singur pacient arată prost în rapoartele de impact, comparativ cu, de exemplu, un echipament medical donat unui spital întreg. Adelina cere constant ca activitatea asociației să fie privită ca un serviciu de ambulanță aeriană pentru oricine din România, nu ca un proiect izolat cu beneficiar unic.

Printre susținătorii constanți menționați în discuție se numără Profi, prezent de la începuturile asociației, și Banca Transilvania, care contribuie constant, inclusiv prin dublarea sumelor strânse în anumite campanii. Pentru achiziția avionului propriu, s-au alăturat recent și alți sponsori mari.

De ce vor un avion propriu

Un avion propriu ar reduce cheltuielile de operare cu cel puțin 30%, potrivit estimărilor discutate în interviu. Dincolo de cost, ar schimba și felul în care funcționează relația cu spitalele: unele instituții medicale nu pot direcționa oficial un caz către un ONG, din motive legate de protecția datelor și de reglementări interne, dar pot direcționa un caz către un serviciu de ambulanță aeriană recunoscut.

Asociația plănuiește, de asemenea, un program prin care spitalele partenere, care cunosc deja procedurile de lucru ale echipei Blondie, să fie certificate informal drept "spitale Blondie aici", pentru a accelera fiecare transport.

Ce înseamnă, de fapt, un zbor medical

O parte esențială a discuției explică de ce Asociația Blondie nu acceptă niciodată echipe medicale externe pe zborurile lor. Majoritatea serviciilor de ambulanță aeriană din lume fac transporturi de urgență, adică preiau un pacient stabil căruia i s-a întâmplat ceva și îl duc spre stabilizare. Echipa Blondie face altceva: transportă pacienți deja aflați în stare de terapie intensivă, către o altă unitate de terapie intensivă, ceea ce necesită medici specializați exact pe acest tip de transport, inclusiv pentru nou-născuți.

Fiecare detaliu contează. Adelina povestește un caz în care avionul a trebuit să se întoarcă la București, la scurt timp după decolare, pentru că butelia de oxigen de la bord nu era compatibilă cu ventilatorul pacientului. De atunci, verificarea tipului exact de cuplă pentru oxigen a devenit parte din procedura standard înainte de orice zbor.

Lecția lăsată de un copil de 13 ani

Spre finalul interviului, Adelina povestește despre un alt copil transportat de asociație, un adolescent care știa că va muri și care, cu două luni înainte, a scris în jurnalul lui personal câteva rânduri pe care le numește o poezie, deși el nu obișnuia să scrie poezie. Ultima linie din acel jurnal a fost: "30 de secunde până în Rai și lumea te roagă să mai stai."

Adelina spune că lecția pe care i-a lăsat-o acel copil e simplă și greu de imaginat la vârsta lui: n-a cerut nimic pentru el, ci doar ca alții să trăiască mai departe.

Cifrele Asociației Blondie, la zi

Din discuția de la Ideas Chat și din informațiile publice despre asociație, iată reperele principale:

• Înființată în iunie 2019, după moartea lui Cristi, copilul de la care vine numele "Blondie"

• Peste 356 de zboruri medicale organizate până în prezent

• Peste 1.500 de pacienți transportați către spitale din Europa

• Aproximativ 3 milioane de euro gestionați anual

• 81% din finanțare provine de la persoane fizice

• Echipă de 6 oameni, toți angajați cu carte de muncă, nu voluntari

• Cost mediu per zbor: între 40.000 și 60.000 de euro, cu vârfuri de peste 200.000 de euro pe săptămână în perioadele aglomerate

• Obiectiv actual: achiziția unui avion propriu

De ce contează povestea asta

Discuția cu Adelina Toncean nu e doar despre un ONG. E despre ce înseamnă să conduci o organizație fără produs de vândut, fără marjă de profit, cu cea mai mare miză posibilă și, în același timp, cu exact aceeași rigoare administrativă, financiară și legală ca orice companie. E, poate, cea mai grea formă de antreprenoriat pe care am întâlnit-o la Ideas Chat.

Poți vedea conversația completă cu Adelina Toncean pe canalul Ideas Chat, pe YouTube, Instagram sau Spotify.